Casa de discuri: EMI/Virgin Records
Data lansării: 29 sep. 2009
Tracklist: 1. All Secrets Known
2. Check My Brain
3. Last of My Kind
4. Your Decision
5. A Looking in View
6. When the Sun Rose Again
7. Acid Bubble
8. Lesson Learned
9. Take Her Out
10. Private Hell
11. Black Gives Way to Blue
Bazat pe părerile a 10 critici.
Una dintre cele mai de succes trupe din epoca grunge-ului, Alice in Chains, a revenit cu un nou album. Chiar dacă în locul lui Layne Staley, dispărut dintre noi în 2002, şi-a făcut apariţia William DuVall, sound-ul formaţiei a rămas acelaşi, fiind unul dintre atuurile noii compoziţii "Black gives way to blue".
...e greu să nu-ţi dai seama că locul acestui album se află acolo, la jumătatea anilor ’90, ca urmaş demn şi firesc al ireproşabilului Dirt, e la fel de greu să nu observi că, în definitiv, Alice in Chains a fost şi a rămas o formaţie mai apropiată de metal decît de orice altceva. Şi nu este neapărat meritul compoziţiilor bine închegate, coerente cap-coadă, nici al densităţii grave, care se regăseşte pe toate cele 11 piese, nici măcar meritul lui Jerry Cantrell că acest nou album survolează toate neajunsurile posibile. Nu. Dacă Black Gives Way to Blue se dovedeşte inatacabil, o continuare firească a unui timp trecut, este doar pentru că Alice in Chains au rămas, miraculos, ei înşişi.
Un disc de excepţie, fiecare piesă stă în picioare şi construcţia generală al albumului este bine gândită, fiecare piesă aşezată cu grijă la locul său, compoziţiile de 3-4 minute şi piesele grele ce sar de 7 minute curg firesc şi cu sens. A meritat aşteptarea şi merită cumpărat discul!
Black Gives Way To Blue începe cu adevărat la a doua melodie. All Secrets Known bănuiesc că a fost pusă pe prima poziţie deoarece începe cu cuvintele Hope / A new beginning. Bine gîndit! Check My Brain însă, relativ apropiată de atmosfera albumelor solo ale lui Cantrell, este deja o compoziţie impresionantă, una dintre cele mai bune de pe disc... Black Gives Way To Blue ar trebui să-i facă pe alde GODSMACK sau CREED să scîncească de ruşine.
Albumul e plin de piese excelente, dar oricât de bune ar fi ele parcă nimic nu-l poate înlocui pe Layne, care însă, cu siguranță, este fericit acolo unde este știind că trupa merge înainte
Ceea ce-i lipsește lui Black Gives Way To Blue sunt cântecele bune.
Albumul sună de parcă ar fi apărut la numai un an după Alice in Chains: nu-i pasă de ce e la modă; este fidel rock-ului dark; iar dacă nu ești suficient de atent(ă), îl poți confunda ușor pe Duvall cu predecesorul său.
Black Gives Way to Blue are destule momente bune, mai ales atunci când Cantrell iese în față. Iar fanii ar trebui să fie mulțumiți că trupa duce mai departe moștenirea. O singură problemă: nu construiește nimic pornind de la aceasta.
În ciuda numeroaselor obstacole, Black Gives Way to Blue reprezintă un succes monumental.
...un album excelent, iar piese precum "A Looking in View" și "When the Sun Rose Again" pot fi menționate oricând printre cele mai bune din întreaga carieră a trupei.
Noii fani ar putea dori să înceapă cu Greatest Hits, un best-of din perioada Staley, dar pentru fanii vechi acesta este un "must-buy".