The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009)

E acest Dr. Parnassus un film bun? După orice criteriu ortodox, nu e. Lumea fantastică pe care ne-o prezintă e lipsită de coerenţă internă. Cu tot ataşamentul lui sentimental faţă de ideea de Poveste, Gilliam nu e un povestitor; e un imagist/gagman care împroaşcă frenetic – uneori parcă disperat – cu idei vizuale. Povestea vine pe locul doi – atunci cînd mai vine, atunci cînd nu se pierde, ceea ce în ultima vreme se tot întîmplă. Disperarea n-a fost niciodată mai nudă ca aici: evident că Gilliam însuşi e bătrînul magician părăsit de public. A spune că acesta e cel mai personal film al lui nu înseamnă neapărat un compliment: înseamnă că e şi filmul în care îşi plînge cel mai mult de milă. Dar este şi filmul în care vorbeşte cel mai direct despre tradiţia de oameni de spectacol de la care se revendică, şi n-o face doar autocompătimitor, ci şi erudit, şi spiritual.

The Imaginarium of Dr. Parnassus este un basm modern, care are la bază unele dintre cele mai cunoscute povești ale lumii. Influențele din Faust, basmele fraților Grim și Alice în țara minunilor sunt mai mult decât evidente. Mie mi-a placut la nebunie ce a iesit și sunt sigură ca și voi veți fi vrajiți de Imaginariumul lui Parnassus.

S-ar putea sa nu fiti cu totii fani ai acestui stil si sa vi se para extrem de lung si de incurcat filmul… Insa pe mine cel putin m-a prins, nu mi-am dezlipit ochii de ecran pe parcursul celor 2 ore+ si de abia astept sa-l revad! Este superb din punct de vedere vizual, actiunea nu te lasa sa te plictisesti iar actorii sunt pe masura.

O creație emoționantă, care abundă în mesaje umaniste și pline de speranță în conservarea binelui, a sufletului uman, a imaginației curate, a credinței.

Veti pleca de la Dr. Parnassus fascinati, dar si confuzi, ametiti placut de toata povestea incurcata si d1ensa si de efectele speciale, dar fara sa va dati seama prea bine ce s-a intamplat cu adevarat in film si mai ales care e concluzia - doar e vorba de un film de Terry Gilliam. Multi considera filmul un alt esec al lui Gilliam, o imbarligatura fara cap si coada; la fel de multi spun ca plot-ul nu este prea important, avand in vedere ca filmul este atat de frumos realizat, si ca pana la urma fiecare poate rezolva cum vrea puzzle-ul lui Parnassus.

E o chestie cu mult praf și fum, cu strălucire și murdărie, puțin hocus-pocus, mumbo jumbo și chiar și cu un pitic.

Probabil că nimeni din lumea cinema-ului nu are mai mult ghinion decât acest regizor, care îndrăznește să viseze mai mult decât oricine din generația sa. Iar criticii au încercat, cu disperare, să iubească tributul său adus regretatului Heath Ledger. Însă, structura narativă este inconsistentă, fanteziile lui Gilliam se leagă prea puțin și multe dintre interpretări, inclusiv cea a lui Ledger, par cel mult insipide.

De la Monty Python încoace, Gilliam pare mai bun pentru jocuri video și mai slab în ceea ce privește prezentarea unei povești.

Din păcate, ultimul film al lui Heath Ledger nu este și unul dintre cele mai bune. Este un truc isteț, fără a avea, însă, niciun as în mânecă. Este nebun și frumos și tulburător; reprezintă o viziune unică; este o privire pe furiș în cufărul cu ciudățenii care este mintea lui Terry Gilliam.

În ciuda unei construcții îndoielnice, magia funcționează.

Cu o carieră care conține atât de multe filme de calitate, este păcat că în ultima vreme regizorul Terry Gilliam este cunoscut mai bine cu ratările sale. The Imaginarium of Doctor Parnassus este ultima dintre acestea.

Ca și Michel Gondry, Gilliam este capabil să creeze o adevărată capodoperă atunci când povestea îl ajută. Pe tot parcursul primei părți, am tot sperat că voi fi martorul unei asemenea capodopere, ceea ce a făcut ca ultima treime a filmului să fie cu atât mai dezamăgitoare.

Ultimul proiect al lui Heath Ledger este cea mai originală și accesibilă creație a lui Terry Gilliam din ultimii ani... Dacă îți dorești o fantezie nebună pură, ceva care să te ducă dincolo de porțile percepției, The Imaginarium of Doctor Parnassus este destinația ideală.

Problema mea cu filmele lui Terry Gilliam este că întotdeauna le lipsește consistența firului narativ... Cunoscându-mi trecutul cu acest regizor pe care îmi doresc să-l plac mai mult decât o fac, am urmărit filmul la Cannes, așteptându-mă să fiu păcălit, și am fost. A doua oară, în Chicago, am încercat să-l vizionez cu mintea liberă. Gilliam este un om bun, care n-a comis niciodată păcatul de a eșua doar de dragul de a impresiona.

Gilliam nu creează lumi fantastice pentru ca tu să te pierzi în ele, ci vrea să te sperii de ceea ce te-ar putea aștepta după colț. De aceea te implor să vezi acest film. Chiar de mai multe ori. De fiecare dată vei avea senzația că urmărești un alt film.

În momentele sale bune (The Fisher King, Twelve Monkeys, Brazil), Gilliam reușește să fie un adevărat maestru, capabil de filme geniale. În momentele sale proaste (Fear And Loathing In Las Vegas, Tideland), însă, este aproape imposibil de urmărit.

“The Imaginarium of Doctor Parnassus” al lui Terry Gilliam pare o comedie fantastică ce caută cu disperare un ritm propriu.

Sunt semne aici ale acelui Gilliam care se afla în cea mai bună formă a sa. Un film cu mai multe idei decât poate ține sub control, însă unul născut din pasiune și determinare.

Acesta este primul proiect făcut de către Gilliam folosind tehnica digitală modernă. Este, într-un fel, mai puțin punctul de vedere al regizorului, cât o versiune mai nouă a experienței Terry Gilliam: încântător și inventiv.

Deși "Brazil", de Terry Gilliam, este unul dintre filmele favorite ale mele, trebuie să recunosc că a trecut ceva vreme de când n-am mai fost atras în asemenea fel de o creație de-ale sale. După ce am vorbit cu el în vara trecută, știam că, de data aceasta, a făcut ceva special. Iar, acum, după ce l-am văzut cu ochii mei, m-am convins că am avut dreptate.

Fantezia colorată a lui Terry Gilliam conținme ultima reprezentație a lui Heath Ledger, dar nu reușește să congingă.

Poate că noul film al lui Terry Gilliam nu este unul dintre cele mai bune, dar este, cu siguranță, unul dintre cele mai... Gilliamesque.