Up in the Air (2009)

"Up in the Air" este un film grozav. Si nu pentru ca o spune doar Mihaela de pe FILME TARI, nici pentru nota mai mult decat incurajatoare de pe imdb, sau chiar cele 6 nominalizari pentru Globurile de Aur, ci mesajul, actorii, povestea.

În acest film, Valorile Familiei nu sînt doar Bune; sînt singurele lucruri care stau între noi şi moartea totală a sufletului de boala numită Capitalism. Realitatea că lucrurile acelea se pot strica, e trecută sub tăcere, o tăcere care ar fi perfect OK într-o comedie romantică oarecare, dar nu într-una care exploatează frica noastră foarte reală de şomaj. Pentru că asta face filmul: o exploatează, astfel încît gogoşile tradiţionale de comedie romantică pe care ni le bagă pe gît să nu mai pară gogoşi, ci adevăruri profunde. Ce face acest film e destul de urît.

Este un film cu un scenariu de calitate, care ne dezvaluie marile probleme ale vietii. Una dintre aceastea, in jurul careia se concentrează intreaga poveste, este tema singuratatii. Eroul se simte bine, fericit, dar fara sa stie este cu adevarat singur, chiar daca se agata la nesfarsit de cariera si uneori de femeile din viata sa. El sfarseste ca un simplu spectator al listelor de plecari si sosiri din aeroporturi.

E unul dintre acele filme de care te atașezi, filme calde și comode cu care îți vine să te învelești în timp ce bei o cană fierbinte de ceai. Dacă sunteți fanii premiilor, trebuie să știți că Up in the Air o să fie un candidat serios la Oscaruri. De văzut, clar!

Ce mai, un film foarte tare, pe care vi-l recomand din toata inima, mai ales daca sunteti dispusi la un rabat de la obisunitele curse cu adrenlina si efecte speciale.

Sunt mai multe feluri de a privi Up in the Air: fie ca o analiză a declinului economiei americane, fie ca un studiu asupra termenului "narcisist", sau ca o încercare de a scoate în evidență noul tip de relații sentimentale și decesul cuplului tradițional.

Up in the Air reprezintă un progres serios pentru Reitman, după primele sale două filme: Thank You for Smoking și Juno; scenariul este formidabil; Clooney este excelent acompaniat de Farmiga și Kendrick. Ritmul impus de montajul Danei Glauberman este o adevărată bucurie, în timp ce imaginea oferită de art-directorul Eric Steelberg este o plăcere.

Interpretarea Farmingăi este superbă; reușește să fie o femeie independentă, îndrăzneață, fără a se transforma în monstru. Clooney face unul dintre cele mai bune roluri ale sale; dincolo de farmecul său obișnuit, reușind să emane acel vid din suflet specific personajului său.

Sunt câteva genuri de filme pe care aș vrea ca Hollywood-ul să le facă mai des: o dramă care reușește să relaționeze cu spectatorii, evocând realitatea imediată; o comedie romantică în care dialogurile se împletesc cu stil; un film care ne surprinde tot timpul, deoarece personajele se surprind pe ele însele. Up in the Air are toate aceste lucruri.

Sunt oameni care mă tot întreabă ce este atât de extraordinar de văzut la un film. Acum am un răspuns: urmărește Up in the Air!

În ciuda interpretărilor bune, cel de-al treile film al tânărului regizor este neechilibrat și plin de șabloane.

Filmul eșuează doar în cel de-al treilea act, când părăsim hotelurile și aeroporturile, și pătrundem în viața personală a lui Bingham.

Up in the Air face să pară totul simplu. Felul în care reușește să îmbine divertismentul cu seriozitatea, drama cu realitatea, lucruri care par dificile de unele singure, dar sunt cu mult mai complicate luate împreună. Iar filmul reușește toate cele de mai sus fără ca măcar să transpire.

Up in the Air este filmul care trebuie bătut în lupta pentru cel mai bun film al anului. Dar să-l numești cel mai bun film înseamnă să-l subapreciezi.

Reitman a mai făcut și Thank You for Smoking și Juno. El face filme deștepte, de box-office. Ceea ce e mult mai complicat decât să faci filme deștepte independente.

Într-o scenă de la începutul filmului, Bingham exclamă în glumă: “Who the fuck am I?” Răspunsul, furnizat în magnificul ultim cadru, este deosebit de tragic și imposibil de uitat.

Un candidat la Oscar? Cu siguranță. Este inteligent, sensibil și amuzant.

Up in the Air nu eșuează la capitolul interpretare, ci în momentul în care încearcă să combine seriozitatea împrejurărilor cu simțul umorului.

Pentru cine e dispus să asculte, Up in the Air are câteva lucruri de spus.

Marea metaforă din film este un rucsac gol. Iar pentru a-mi exprima indignarea pentru folosirea acestui element simbolic elementar sunt gata să mă îmbrac precum Barney și să-mi dau foc în timp ce fug din cinematograf cât de repede mă țin picioarele.

Râsetele și drama se întrepătrund pe nesimțite în acest film strălucitor.

Probabil că Up in the Air nu va avea același impact emoțional asupra tuturor. Însă, cu siguranță, mulți vor găsi destule lucruri care să le placă.

Up in the Air este atât de elocvent față de lumea de azi, precum The Apartment a fost pentru anii 1960.

În epoca blockbusterelor 3D și a exploziilor care împânzesc francizele, Up in the Air este o dovadă că nimic nu ajunge mai bine la suflet decât un film mic, sensibil, care vorbește despre condiția umană.