Bazat pe părerile ale 17 critici.
Christina Aguilera a revenit după patru ani de pauză şi ce a găsit? Câteva blondine mai proaspete, mai tinere, care i-au luat locul în visele adolescenţilor. Dacă cea mai mare parte dintre ele nu constituie un real pericol, una singură pare o concurentă serioasă - Lady Gaga. Însă, pe Bionic, Aguilera apelează la toate armele sale şi, în cea mai mare parte, reuşeşte să ofere fanilor câteva momente de entertainment adevărat.
Nu cred ca ma asteptam sa fie un album atat de bun. Ii ofer nota 9/10 pentru ca 95% este briliant insa are cateva piese pe varianta standard care mi se par total aiurea si sucky.
Am asteptat acest album patru ani si nu m-a dezamagit atunci cand l-am ascultat. Si eu ii ofera tot nota 9/10 pentru ca nu toate melodiile pot fi intelese, decat dupa cateva ascultari. Albumul e un mix intre mai multe genuri, un fel de The Dutches a lui Fergie…gasesti atat balade, piese dedicate europenilor, americanilor. E un material destul de solid, care va ajunge cu siguranta #1 in topuri tocmai datorita diversitatii melodiilor.
Un disc electro. Un disc pop. Un disc R&B. Un disc care are de toate, pentru toţi. În fiecare din cele 23 de melodii găseşti o stare, un vers, un refren, dar mai ales o voce care nu are cum să nu te lase plat. The one and only… Christina Aguilera!
Mai mult ca oricând, Aguilera dovedeşte că este o femeie cu mai multe "feţe", ceea ce poate este chiar şi ideea acestui - pe de o parte, genial şi curajos, şi, pe de altă parte, stupid - album.
Primul album al Christinei Aguilera în patru ani o readuce pe fosta "golden girl" a pop-ului american într-o lume muzicală, în care Lady GaGa a ridicat ştacheta la o înălţime considerabilă. Însă, pe lângă stilul GaGa, Aguilera aduce şi câteva balade, de genul celei compusă de Linda Perry - Lift Me Up, dovedind că Xtina nu e de domeniul trecutului.
Bionic nu este un album prost. Aguilera are o voce extraordinară, care, folosită cu bună ştiinţă, poate transforma un cântec obişnuit, într-unul fantastic (spre exemplu Prima Donna) şi aranjamentul majorităţii cântecelor este exemplar. Din nefericire, fie Aguilera, fie casa sa de producţie, nu are suficient curaj pentru a face un disc pop curajos şi captivant.
“Desnudate” şi “Sex for Breakfast” o găsesc pe Christina nu doar satisfăcând aşteptările fanilor, ci şi interpretând ca o divă absolut autentică, ceea ce face albumul şi mai fascinant.
Deseori, muzicienii încearcă să dovedească cine sunt cu adevărat, însă ar trebui să ia exemplul Christinei. Fii câte puţin din toate. Dacă cei din public devin confuzi, eşti misterios (misterioasă). Dacă îi intrigă, devii popular(ă). Dacă ajung să te urască, ajungi un subiect de discuţie, iar dacă este adevărul, nimeni nu ţi-l poate lua înapoi.
Abilităţile vocale ale Christinei Aguilera au reprezentat întotdeauna atu-ul ei. Ce păcat, însă, că acest dar natural al ei este aproape complet reprimat pe Bionic, fiind înlocuit cu o hiper-sexualitate agresivă şi obositoare.
Cel de-al patrulea labum de studio al Christinei Aguilera oferă destul de multe posibile direcţii interesante, precum colaborările cu Santigold, MIA, Peaches sau Le Tigre. Totuşi, această aparentă diversitate încearcă numai să ascundă lipsa unui stil original.
Nu poţi spune că vocea Aguilerei nu îşi arată capabilităţile pe Bionic. Piesa "Lift Me Up", o baladă tipică pentru "American Idol", scrisă de vechea ei prietenă Linda Perry, reprezintă o demonstraţie clasică a capacităţii solistei de a trece de la sunete calme, liniştitoare, la unele mai în forţă. Însă, pe cea mai mare parte - şi, de altfel, pe cea mai bună parte - a albumului Aguilera joacă rolul unei iubite hypewr-sexuale, care, mai degrabă, e pregătită să te lege de pat, decât să te impresioneze cu abilităţile sale de cântăreaţă.
Christina pare destul de pierdută, neîncrezătoare în ceea ce spune şi nesigură în privinţa tonului pe care să-l dea albumului. Şi, în concluzie, a adăugat de toate. Sunt aici 23 de piese, dintre care 18 pe albumul standard, restul (cea mai interesantă parte) regăsindu-se pe ediţia deluxe. În mod ciudat, acesta este perfect pentru era digitală - găseşti material suficient pentru aţi face cel puţin trei albume diferite, construindu-ţi propria Christina.
Pe ultimul ei album, Back to Basics, din 2006, Christina aspira la statutul de cântăreaţă de jazz, comparându-se cu Billie Holiday sau John Coltrane. Dar e mult mai amuzantă acum, când încearcă să o imite pe Lady Gaga.
Cântă aproape şoptit, ca Britney Spears; se joacă cu coardele vocale precum Beyoncé; iar în videoclipul sado-maso al primului single de pe album, “Not Myself Tonight”, îşi schimbă costumele la fel de frenetic ca şi Lady Gaga.
Ştiţi ce se aude? Sunetul Christinei Aguilera prin care doreşte să-şi remedieze o carieră, care nici nu eram conştienţi că se află în pericol. În cei patru ani de pauză, pare că a ascultat tot ce au scos fiecare blondă care a ajuns în topuri, precum Lady Gaga, Ke$ha sau Britney. Fiecare mişcare de pe “Bionic” sună atât de calculată, încât rezultatul este un album de cele mai multe ori la fel de obositor de ascultat, pe cât, probabil, a fost de realizat.
Faptul că este mamă joacă un rol important pe All I Need sau I Am, unde este destul de melancolică şi meditativă - şi cine ar putea-o învinovăţi că vrea să cânte despre cel mic? Însă, aceste cântece lente fac acest album să pară puţin cam lung şi prelungit fără motiv.
Fără îndoială, un album experimental pentru Aguilera, care încearcă s-o concureze pe mai tânăra sa rivală - Lady Gaga. Bionic este îngrozitor de lung şi confuz, dar, Aguilera nu a sunat niciodată mai bine ca pe cântecele în care experimentul reuşeşte.