Regizor: Mike Binder

Actori: Adam Sandler, Don Cheadle, Liv Tyler, Jada Pinkett Smith, Saffron Burrows

Se pare că Mike Binder a creat acest film cu gândul la persoanele care au avut destul de multe de pierdut în urma momentului 9/11. Au fost într-adevăr oameni care, la acea dată, şi-au pierdut întreaga familie, şi-au pierdut scopul în viaţă, s-au rătăcit în vâltoarea evenimentelor şi s-au schimbat radical. Personalitatea şi comportamentul le-au fost afectate şi au devenit de nerecunoscut. Însă, Binder a exagerat de această dată. A creat o poveste improvizată, lipsită de realism, artificială şi neverosimilă.

Alan Johnson (Don Cheadle) este un tip fără prieteni, de profesie medic stomatolog, care, la un moment dat, undeva prin New York, îl zăreşte pe Charlie Fineman (Adam Sandler), un fost coleg de facultate. Numai că acest Charlie nu este deloc o.k. Filmul ne spune că el suferă de un stres post-traumatic, după ce şi-a pierdut soţia şi cele două fiice în urma atentatelor din 11 septembrie. Ceea ce vedem noi este un tip care ar putea fi foarte bine bolnav de autism. Iar timp de 124 de minute publicul este invitat la un spectacol melodramatic, în care Alan încearcă să-l convingă pe Charlie că are nevoie de ajutor şi în care gafele de regie ale lui Binder (momentul în care Charlie se decide să-i vorbească lui Alan despre soţie şi copii este prezentat direct, brusc, fără niciun pic de subtilitate, scena semănând mai degrabă cu o repetiţie în culise) şi lipsa de consistenţă a poveştii devin supărătoare şi-l fac pe spectator să-şi piardă interesul pentru ce urmează.

Muzica ce însoţeşte acest film pare a fi singurul lucru bun pentru care vi l-aş recomanda. De asemenea, interpretarea lui Don Cheadle este impecabilă, ca de obicei, în timp ce Adam Sandler încearcă să treacă peste artificialitatea personajului său, însă nu reuşeşte. Lyv Tylor apare şi dispare din cadru aparent fără scop, transformându-l pe Binder într-un nehotărât, care n-are nici cea mai mică idee despre cum ar putea folosi prezenţa acestei actriţe.

Titlul este inspirat de cântecul trupei The Who, "Love, Reign O'er Me" , cu toate că versiunea care apare în film aparţine celor de la Pearl Jam.

Aşadar, audiţie plăcută! Soundtrack-ul este excelent. Filmul mai puţin.

Photo by: Tracy Bennett. Copyright© 2006 Sony Pictures Entertainment Inc.. All rights reserved.